„ Ce greu mi-a fost, dar astăzi sunt acasă”
Acel care a fost om cu adevărat, omul deplin - cum nu a reușit niciun altul să fie, ne-a lăsat și adevărul despre om. Cel despre care s-a spus „iată omul!” – adică prototipul, ne-a spus parcă la rândul său „iată omul!” – revelând condiția noastră de facto, în momentul în care a pictat cu candoarea caracteristică adevărului pur, un tablou al umanității, al umanului, în care orice inimă de om sinceră se poate regăsi. Tabloul este de fapt o oglindă. Pilda fiului risipitor, mică precum o lacrimă de rouă, frumoasă prin simplitatea și naturalețea ei, cuprinde la fel în globul ei întregul nostru destin.
Raze din acest Adevăr s-au răsfrânt și în aceste versuri, în care Cuvântul rostit odată se desface în atâtea și atâtea fațete, multe inedite, nebănuite, astfel încât oricine este fiu va descoperi înțelesuri și atingeri noi. Poezia, limbajul acesta al inimii, vorbit și înțeles de inimă, va transmite ceea ce trebuie celor cu suflet cald. Cu același apel tainic al muzicii care înalță, deschide și transportă, și prin aceste versuri străbat frânturi de dincolo. Mustrări, alinare, dor, nădejde, mângâiere, dragoste... și poate chiar... chemări?
Facă Tatăl care a născut atât primul om, cât și pe al doilea, care a generat atât pilda cât și realitatea din spatele ei, precum a inspirat și poeziile dintre aceste coperte, Tatăl care nu a încetat să ne caute și să ne aștepte – facă să răspundă în fiecare chemarea și dorul pentru Acasă!
...........
Vrei să-mi înalți iubirea peste nor,
În veșnicii, de pasul tău durut
Amână-n prag al dragostei sărut?
Revino iar într-un angelic zbor
Să-ți cad la piept de cum ai apărut
În depărtări, spre răni să mă cobor.
din „Te-aștept să vii”
