Oare ce este harul?
„Crestin fiind, sunt profund preocupat de modul in care ne facem cunoscuta propria credinta celorlalti. Suntem chemati sa impartasim vestea iertarii si sperantei, insa mi se aduc in permanenta dovezi cum ca mesajul nostru li se pare multora ca neavand, de fapt, nimic in comun cu o veste buna.
In calitate de crestini, suntem chemati sa folosim «armele harului», ceea ce se traduce, in ultima instanta, prin disponibilitatea de a ne trata adversarii cu dragoste si respect. Ca de obicei, Isus ne arata calea. Atunci cand fariseii l‑au batjocorit raspunzandu‑i ca e «samaritean si are drac», El respinge acuzatia potrivit careia ar fi posedat, insa nu protesteaza impotriva presupusei defaimari etnice. Ii mustra pe ucenici pentru indemnul la violenta cand vine vorba despre samariteni. E graitor faptul ca un samaritean devine chiar protagonistul uneia dintre cele mai elocvente parabole. A vrut cu tot dinadinsul sa viziteze un sat samaritean si le‑a poruncit ucenicilor sa vesteasca Evanghelia in asemenea comunitati.
Isus a venit de la Tatal «plin de har si de adevar», spune Ioan in preambulul la evanghelia sa. Biserica a cautat neobosita sa lamureasca partea referitoare la adevar a acestei formule: sa ne amintim de toate conciliile, crezurile, volumele de teologie si disensiunile confesionale din pricina vreunui aspect minor al doctrinei. Mi‑as dori din suflet ca Biserica sa depuna aceleasi eforturi si pentru raspandirea a ceea ce Pavel numeste «nemarginita bogatie» a harului lui Dumnezeu. Deseori, pe cat se pare, suntem perceputi ca mijlocitori ai vinovatiei mai degraba decat ai harului.” -- Philip Yancey
Mark Rutland isi aminteste, ca fapt divers, de un sondaj care le cerea americanilor sa spuna ce cuvinte le-ar placea cel mai mult sa auda. Dupa cum isi inchipuise, prima optiune a fost: „Te iubesc”. A doua a fost: „Te iert”. Nu se asteptase insa la a treia: „Hai la masa”.
Cele trei enunturi, avea Rutland sa-si dea seama, pot constitui foarte bine un rezumat al naratiunii Evangheliei. Suntem iubiti de Dumnezeu, iertati de El si invitati, apoi, la un ospat. Pe o planeta marcata de stricaciune - violenta, dezastre naturale, relatii frante - Evanghelia ramane, intr-adevar, o veste buna.
Asemeni celui ce isi asculta muzica la casti intr-o statie de metrou plina de navetisti posaci, crestinul aude un alt fel de sunet, sunetul bucuriei si al rasetelor dincolo de durere si moarte.
-- Philip Yancey
***
Prefata
Pornisem de la ideea unei singure carti despre pericolul disparitiei harului, care, desi revarsat, ca intotdeauna, din belsug, e,
in ciuda acestui fapt, pus in criza prin insusi refuzul nostru a‑l primi si impartasi. Am ajuns, in schimb, sa scriu patru, mai scurte, al caror
trunchi comun m‑a determinat sa le reunesc sub aceleasi coperti. Punctul meu de plecare l‑a constituit ingrijorarea fata de neputinta bisericii de a impartasi harul unei lumi insetate. Sondajele arata ca, din exterior, crestinii sunt din ce in ce mai frecvent perceputi ca mesageri ai unei vesti mai curand proaste decat bune. (Partea I) Apoi, am cautat modele in masura sa‑mi ofere o cale de a depasi un asemenea impas, oprindu‑ma asupra a trei ipostaze: pelerinii,
oamenii de actiune si artistii. Exemplele lor se pot dovedi foarte utile pentru a intelege ce mesaj e mai eficient in raport cu o cultura hotarata
sa intoarca spatele credintei. (Partea a II‑a). Ulterior, am simtit nevoia sa fac un pas in spate si sa‑mi pun o intrebare elementara, al carei raspuns li se pare crestinilor de la sine inteles: este Evanghelia, intr‑adevar, o veste buna? Care este atuul alternativelor propuse de stiinta, de miscarea New Age si de alte
asemenea convingeri? (Partea a III‑a) In sfarsit, m‑am aplecat, succint, asupra uneia dintre marile
pricini de poticnire pentru credinta, anume rolul neclar al crestinilor in contextul atat de pestrit al lumii de astazi. Din punctul multora de
vedere, implicarea crestinilor in politica n‑a facut decat sa puna calus unei vesti bune pe care, altminteri, s‑ar cuveni sa o facem cunoscuta
tuturor oamenilor. Cum putem evita riscul de a fi aruncati in aceeasi oala cu atatea alte grupuri de influenta? (Partea a IV‑a)
Toate cele patru sectiuni isi au radacinile intr‑o carte scrisa acum aproximativ cincisprezece ani, respectiv What’s So Amazing About
Grace? (vers. rom.: Tulburatoarele descoperiri ale harului, Editura Aqua Forte, 2004). Asemeni unei bruste topiri a zapezii in toiul iernii, harul
survine in cele mai neasteptate momente. Ne ia prin surprindere, ne taie respiratia, ne dezarmeaza. Cata vreme cautam sa‑l manipulam,
sa‑l controlam, sa‑l meritam pe undeva, harul nu mai e har. Si totusi, nu toata lumea i‑a trait „tulburatoarele descoperiri” si nu toata lumea
crede in el.Intr‑o vreme a instrainarii si discordiei, harul pare sa fie pe sponci. De ce? Si ce putem face in aceasta privinta?
