Noul Testament
Editia Dumitru Cornilescu revizuita 2019 (EDCR)
Hartie galben pai
Prezenta editie a Noului Testament reprezinta o revizuire a textului din Biblia tradusa de Dumitru Cornilescu si publicata in 1924.
2. Principii generale privind proiectul de revizuire
Fiindca demersul actual este unic in istoria traducerii Bibliei in limba romana, ii oferim mai jos cititorului explicatiile necesare cu privire la cadrul de lucru general.
2.1. Sigla noii editii este EDCR (Editia Dumitru Cornilescu Revizuita)
2.2. Revizuire vs. traducere
Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere noua.
Textul de baza folosit de revizori este cel publicat in 1924, retiparit succesiv cu modificari minore in perioada 1925–1928 si actualizat ortografic in perioada 2012–2015. Numai in cazul in care s-a considerat ca textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite in metodologia-cadru (a se vedea sectiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substantial, inclusiv la nivelul topicii. In tot acest proces, revizorii au cautat sa pastreze cat mai mult posibil din formularile lui Dumitru Cornilescu.
2.3. Publicul-tinta
EDCR se adreseaza in principal cititorului neoprotestant familiarizat cu Scriptura, capabil sa inteleaga un text complex si bogat in nuante semantice. Publicul cititor pentru care a fost pregatita aceasta editie este cel interesat de o versiune care sa fie: (a) fidela textelor originale (asa cum se regasesc ele in editiile critice standard), (b) conservatoare la nivelul lexicului, (c) adecvata lecturii publice in biserica, (d) utila in studiul individual.
2.4. Raportul cu versiunea de baza
In viziunea Comitetului de Revizuire, EDCR nu are menirea de a inlocui imediat actuala versiune Cornilescu, ci de a circula in paralel cu ea. Adoptarea ei ca text „liturgic” (folosit pentru lectura, predicare, studiu comunitar etc.) se va putea face prin consensul bisericii locale. Consideram ca EDCR poate fi folosita atat in lectura devotionala, cat si ca instrument de studiu adresat studentilor, pastorilor, persoanelor care lucreaza in mass-media crestina, editorilor, redactorilor etc.
3. Criterii urmarite in procesul de revizuire
Textul de fata reprezinta rezultatul unui proces de indelunga si atenta cantarire a diferitelor solutii care sunt la indemana revizorului. Membrii echipelor care au parcurs textul au cautat sa tina cont de criteriile enumerate mai jos, constienti ca aplicarea lor nu se poate face in mod matematic, rigid, fara anumite exceptii dictate de contexte specifice.Prezentam mai jos, pe scurt, criteriile urmarite in procesul de revizuire, cu precizarea ca aplicarea lor simultana a insemnat incercarea de a gasi „calea de mijloc aurita”, adica echilibrul intre rigoare, pe de o parte, si adecvare stilistica, pe de alta parte. Fiecare criteriu enuntat este ilustrat cu ajutorul catorva exemple.