Psalmul 133 spune:
"lata ce placut si ce dulce este sa locuiasca fratii impreuna! Este ca untdelemnul de pret, care, turnat pe capul lui, se coboara pe barba, pe barba lui Aaron, se coboara pe marginea vesmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboara pe muntii Sionului, caci acolo da Domnul binecuvantarea, viata, pentru vesnicie."
Aici este vorba despre ceva mult mai mult decat strangerea pentru niste intalniri. Locuirea impreuna inseamna o interactiune zilnica; este parte integrata a vietii. Ea presupune recunoasterea imperfectiunilor noastre si a zbaterilor credintei noastre; cu toate acestea, noi nu ne dam batuti, nu dam bir cu fugitii si nu ne intoarcem spatele. Locuim impreuna in unitate, pentru ca tocmai in acest cadru a poruncit Dumnezeu binecuvantarea, si nicaieri altundeva. Dupa douazeci si opt de ani de viata comunitara, stiu ca nu este ceva ieftin, si nici ceva ce se obtine usor. Exista o suferinta intrinseca locuirii impreuna, care o face posibila; ea se numeste Cruce.
Imi place sa spun ca, in fond, fiecare chestiune in dezbatere este aceea a Crucii ca experienta a suferintei. Umilirea este o suferinta, iar cand Dumnezeu ne-a chemat sa intemeiem o comunitate, am stiut: „Ai dat de necaz, Katz. Asta iti va aduce umilire si suferinta. Ai sa fii dat de gol. Nu vei fi un vorbitor carismatic care zboara de la o intrunire la alta. Vei trai in mod intim si intens impreuna cu alti oameni, zi de zi, iar defectele, neajunsurile, pacatele si esecurile tale vor fi descoperite, asa cum si trebuie, de altfel". Iar din aceasta, se naste posibilitatea unei realitati care poate fi descrisa la modul cel mai nimerit drept „adevarata partasie".
Fie ca paginile acestea sa-i comunice cititorului cate ceva din acea realitate si, mai cu seama, gloria ei. De asemenea, sa putem spune si noi in adancul inimilor noastre, alaturi de apostolul Pavel: „A Lui sa fie slava in Biserica si in Hristos Isus, din neam in neam, in vecii vecilor! Amin." (Efeseni 3:21)
Art Katz
