Cartea Genesa ne poarta spre zorile istoriei omenirii, dezvaluindu-ne radacinile adevarurilor cardinale care marcheaza relatia omului cu Dumnezeu: Creatie, Cadere, Rascumparare. Creatia ne-a adus in existenta cu toate visurile si cu tot potentialul de bine care exista in noi ,,Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune" (Gen. 1:31, s.n.). Dar imediat pe paginile urmatoare, suntem confruntati cu realitatea dura a Caderii omului in pacat, realitate care-l marcheaza in mod decisiv nu numai pe el, ci si intreaga Creatie. In urma Caderii, lumina si bucuria pe care omul le purta pe fata si in suflet au trebuit sa lase loc fricii si rusinii. Universul material s-a incarcat cu blestem. Iar relatia dintre om si Dumnezeu s-a frant, Acesta fiind obligat sd-l izgoneasca pe om din prezenta Sa. In urmatoarele milenii, implicatiile Caderii se amplifica si pravalesc omenirea in catastrofa Potopului. Dar tocmai in intunecimea acestei catastrofe incepe sa prinda contur promisiunea de Rascumparare pe care Dumnezeu o rostise in Gradina, imediat dupa Cadere: ,,Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre sdmanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul" (Gen. 3:15). Arca si istoria lui Noe stau marturie atat dreptatii, cat si indurarii lui Dumnezeu. Din cele opt suflete iesite din apele Potopului, omenirea si istoria ei renasc, marcate in mod decisiv atat de insemnele pacatului, cat si de hotararea lui Dumnezeu de a-l rascumpara pe om, hotarare materializata in chemarea lui Avram si in promisiunea unei binecuvantari pe care Dumnezeu avea de gand s-o aduca prin Samanta lui peste toate familiile pamantului.
Asadar, intelegerea oricarei realitati legate de om si de istoria lui trebuie sa ia in considerare toate cele trei perspective - Creatia, Caderea si Rascumpararea -,fara de care istoriei omenirii ii lipsesc radacinile.
