As vrea mai degraba sa imi pierd un picior si sa schiopatez tot restul vietii, decat sa imi pierd sensibilitatea fata de Dumnezeu, fata de glasul Lui si fata de lucrurile spirituale. Oh, vreau sa pastrez lucrul acesta in mine, in sufletul meu!
Aceasta este tragedia omenirii, fratii mei! Noi L-am respins din inimile noastre, fiindca vrem neaparat sa facem ce vrem noi. Orice lucru este gresit pana cand Isus nu il pune in ordine! Sunt foarte indurerat de faptul ca crestinismul devine o religie a grupurilor de discutie. Problema este ca oamenilor din ziua de azi le place sa se adune sa discute despre religie, dar nu sa se pocaiasca. Parerea mea este ca cinci minute pe genunchi cu Dumnezeu, in sinceritate deplina, te vor apropia mai mult de Domnul si de adevar decat toate grupurile de discutii din lume. Cu cat ne indepartam mai mult de cruce, cu cat ne indepartam mai mult de pocainta, cu atat alergam mai mult la grupuri si discutii la mese rotunde.
Frate, doar stai singur cu Isus pentru un timp; lasa-ti cei doi genunchi sa ia contact cu pamantul, si sa nu-ti fie teama sau rusine sa stai acolo un timp.
Daca a fost vreodata un ceas in care Biserica a avut mai multa nevoie de oameni curajosi cu viziune profetica, atunci acesta este ceasul!
Predicatori si pastori? Ei pot iesi din scolile noastre asa cum ies automobilele de pe banda rulanta de asamblare. Dar profetii? Unde sunt ei? Barbatii simpli, smeriti si curajosi care sunt gata sa-L slujeasca si sa-L astepte pe Dumnezeu in taceri indelungate, care asteapta sa auda ceea ce le spune Dumnezeu inainte de a merge sa vorbeasca lumii – acestia nu se arata prea des. Dar cand o fac, ei cauta doar sa-L glorifice pe Dumnezeul lor si pe Hristosul Lui!
