Evangheliile vorbesc depsre faptul ca planeta noastra a fost vizitata de Dumnezeu, dar nu intr-un mod mistic, ci prin Intrupatul Sau Fiu. Pruncul zamislit in pantecele sfintei fecioare era Insusi „Fiul Celui Prea Inalt”. Pentru a focaliza atentia noastra pe identitatea si pe lucrarea Celui venit din slava, Luca isi structureaza Evanghelia in jurul Venirii si Plecarii lui Hristos sau a Intruparii si Inaltarii lui la cer. Evanghelistul mai subliniaza faptul ca plecarea Domnului Isus este marcata de momentul in care El Si-a indreptat fata hotarat ca sa mearga la Ierusalim (Luca 9/51), ca si cum acolo s-ar fi aflat „rampa de lansare” pentru intoarcerea la Tatal. Dar putea oare Hristos sa se intoarca la Tatal fara sa fii implinit mandatul care i-a fost incredintat si anume acela de a aseza pe pamant o Imparatie vesnica? Asa se face ca, inainte de intoarcerea la Tatal, acolo, la Ierusalim, El a desavarsit lucrarea mantuirii noastre, purtand pacatele noastre pe lemn si pecetluind neprihanirea si mantuirea noastra prin invierea Sa din morti. Iar pentru a ne bucura de desavarsita lucrare a intrupatului Fiu al lui Dumnezeu, Luca a asezat in sir, unele dupa altele, adevarurile legate de identitatea si lucrarea Aceluia care a venit sa ne ofere mantuirea si sa faca din noi cetateni ai Imparatiei Lui vesnice.
