În fața realității unor dezbateri teologice purtate zi de zi în presa vremii între ziarele Dimineața și Adevărul, la care interveneau de o parte sau de alta Noua Revistă Bisericească redactată de Arhim. Iuliu Scriban, dar și revistele vremii „Lupta“, „Țara Noastră“, „Neamul Românesc“, „Viitorul“, etc. s-a format ad-hoc un COMITET de acțiune creștinească pentru apărarea preotului Teodor Popescu de la biserica Sf. Ștefan Cuibul cu barză, din care făceau parte: Dimitrie Nanu, cunoscut publicist, poet și scriitor, frații Mirea, comercianți de renume din Câmpulung Muscelm mai mulți avocați și alți intelectuali cu vază ai parohiei, precum și mulțimea de enoriași treziți la viață de mesajul evanghelic al inspiratului slujitor al Cuvântului Domnului.
Cele două volume au fost publicate de COMITET sub forma unor broșuri separate, cuprind Vol. 1 „Lupta între Dumnezeu și Mamona, între predicarea Evangheliei și acatist“ și Vol. 2 „Lupta între Evanghelie și tipic, între logică și sofism“.
Între aceste două volume, tipărite de noi împreună în această ediție, sunt cuprinse în mod programatic crezul misionar și mărturisirea de credință ale preotului Teodor Popescu, marele reformator român ortodox, precum și răspunsurile elocvente și riguros corecte teologic ale lui Dimitrie Nanu, din partea taberei reformatoare a enoriașilor bisericii Sf. Ștefan - Cuibul cu barză din București.