Oficiul pastoral a fost întotdeauna o chemare dificilă. Astăzi, pastorului i se cere adesea să îndeplinească mai multe roluri: predicator, profesor, terapeut, administrator, CEO. Cum pot pastorii să prospere în mijlocul unor astfel de solicitări?
Tocmai de aceea este așa de mare nevoie de o metodă pastorală contemporană: un model de slujire care să încurajeze pastorii și să le permită să se concentreze pe ceea ce este cel mai important în sarcina lor pastorală.
Această carte, scrisă de trei experți cu decenii de experiență practică, explică modul în care sprijinul pe o metodă pastorală a adus beneficii comunităților de-a lungul istoriei bisericii. Ea arată cum au funcționat astfel de reguli în viață, precum și felul în care au slujit câțiva pastori remarcabili precum: Augustin, Calvin, Wesley și Bonhoeffer. De asemenea, cartea oferă sfaturi concrete cu privire la modul în care pastorii pot dezvolta și păstra o metodă care îi va ajuta pe ei și pe congregațiile lor să înflorească.
John Burgess, Jerry Andrews și Joseph Small descoperă înțelepciunea creștinismului din trecut, arătând modul în care pastorii și comunitatea pe care o slujesc pot prospera prin atenția disciplinat îndreptată către rugăciune, Scriptură, reflecție teologică și slujire împreună cu toți credincioșii. Toți cei care caută să Îl urmeze pe Isus vor găsi în această carte belșug și învățătură.
Ce oportunități specifice și provocări întâmpină pastorii? Cum remodelează peisajul schimbător al religiei caracterul comunității creștine și, implicit, al slujirii pastorale? De ce fel de aptitudini teologice, instruire și pregătire au nevoie pastorii pentru a sluji eficient?
Cuprins
Mulțumiri
Introducere: De ce au nevoie pastorii de disciplină?
1 Harul unei tovărășii teologice - Sf. Augustin
2 „Lucrarea supunerii” - Sf. Benedict
3 Sfințenia care îndeamnă la slujire - Grigore Cel Mare
4 Toți slujitorii ar trebui să aibă o comunitate - John Calvin
5 Alegerea cuvintelor potrivite – John Wesley
6 Timpul de studiu al pastorilor – John Henry Newman
7 Darul prezenței umane – Dietrich Bonhoeffer
8 O practică pastorală pentru ziua de astăzi
Concluzii: dezvoltarea și practicarea unei discipline pastorale
Index
„Dacă pastorii nu își stabilesc regulile pentru propriile vieți, ceilalți o vor face pentru ei. Această carte invită pastorii către rădăcinile tradiției noastre care oferă perspective profunde pentru prosperitate în lucrarea contemporană. În mod ironic, chiar regulile alese sunt cele care ne conduc către libertate.” M. Craig Barnes, președinte la Princeton Theological Seminary
„Dacă ești un pastor care se simte copleșit de responsabilități, intimidat de provocările sociale sau, pur și simplu, nesigur în privința priorităților pentru modul în care să-ți petreci timpul și energia, atunci te rog să citești această carte. Ea te va elibera de false poveri, îți va încuraja slujirea Cuvântului și îți va da energie pentru adevărata ta vocație pastorală.” Kevin J. Vanhoozer, profesor de cercetare în teologie sistematică la Trinity Evangelical Divinity School
„Cartea de față este o comoară ce oferă mult-dorita demnitate și speranță pentru chemarea pastorală de astăzi.” Mark Noll, autor al cărții The Rise of Evangelicalism