"Mai vindeca Dumnezeu in zilele noastre?" O intrebare la fel de relevanta ca durerea de cap gata sa inceapa. Dar si mai relevanta este intrebarea: "Oare o sa ma vindece Dumnezeu pe mine?"
E usor sa filozofezi pe tema suferintei atunci cand nu te confrunti tu insuti cu asa ceva. Dar cand bestia isi face culcus la propira ta usa, situatia se schimba radical - raspunsurile nu-ti mai vin cu la fel de multa usurinta si adesea explicatiile nu te mai multumesc.
Cand ni se intampla ceva ce ne face sa dam altora impresia ca nu mai credem, problema nu este credinta, ci incapacitatea noastra de a ne-o afirma, cand suntem invaluiti de lintoliul intunericului. Asemenea tatalui al carui fiu era posedat de demoni, strigam si noi: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!"
Suferintele in fata carora nu ne putem resemna produc in noi o sfarseala care, dupa cum subliniaza Kornelis Miskotte, "nu este doar o manifestare a epuizarii vietii de fiinta creata; ci si o deterioarare a puterii credintei, de a se autoafirma."
Boala ne impinge sa facem lucruri ciudate. In cautarea unui leac, oamenii au incercat orice, de la cristale la piramide, de la ierburi pana la hotline-uri cu un medium.
Durerea ne poate aduce la disperare. Daca nu suntem multumiti de tratamentele conventionale, cautam tratamente alternative, care nu au girul medicinii traditionale. Unele alternative se pot dovedi valide - ba chiar miraculoase. Altele se vor situa la limita sarlataniei, dar, cel putin, sunt ceva ce putem face si incerca. Nu suntem atat de mandri incat sa refuzam sa facem ceva. Satana spunea adevarul cand afirma: "Piele pentru piele! Omul da tot ce are pentru viata lui" Iov 2/4
