Chemarea adresată biruitorilor este o reamintire înșeptită a scopului vieții creștine. Scrierile au fost doar o aducere aminte, deoarece nu au prezentat nimic nou legat de voia lui Dumnezeu în privința poporului Său. Promisiunile făcute biruitorilor nu au fost făcute cu intenția de a sugera alternative sau „completări” opționale la chemarea sfinților. Ele sunt, de fapt, o reaccentuare a ceea ce este dezvăluit în Noul Testament. Scrisorile expun gândul statornic al Domnului, gând pe care sfinții l-au pierdut, în bună parte, din vedere…
O astfel de creștere și avansare spirituală implică o adevărată luptă; ea necesită „biruitori.” Motivul principal al acestei lupte este acela că, pentru Domnul, ajungerea la scaunul de domnie a poporului Său este de o importanță supremă. Acest mesaj are o notă de urgență, foarte departe de ideea că el s-ar referi la lucruri „suplimentare” pentru acei potențiali creștini spirituali care sunt interesați să ia parte la ele. Urgența și grija nu sunt ale noastre, ci ale Domnului. Este important pentru Domnul, chiar foarte important, ca poporul Lui să nu fie împiedicat în atingerea scopului divin. El nu le oferă un tron mic, neînsemnat. Chemarea Lui este aceasta: „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie” (3:21). Ce pierdere pentru Domnul când poporul Său este înfrânt! Ce strigăt iese din inima Lui: „Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” (3:11). Sunt convins că nimeni nu poate să își permită să rămână delăsător sau indiferent față de ceea ce este, în mod evident, atât de important pentru Domnul.
