Smerenia, Frumusetea Sfinteniei 

Descoperirea lui Dumnezeu, nu doar prin legea care osandeste pacatul, ci prin harul Sau care izbaveste de pacat, este cea care ne va face smeriti. Legea poate zdrobi inima prin teama pe care o trezeste, doar harul va naste acea dulce umilinta care devine o bucurie pentru suflet si a doua lui natura. Descoperirea lui Dumnezeu in sfintenia Sa, apropiindu-Se ca sa Se lase cunoscut in harul Sau, i-a facut pe Avraam, Iacov, Iov si Isaia sa se plece pana la pamant. Sufletul care-L asteapta, cu incredere si adorare, pe Dumnezeu Creatorul, ca fiind Totul pentru faptura in nimicnicia ei, pe Dumnezeu Rascumparatorul in harul sau, ca fiind Totul pentru pacatos in pacatosenia lui, sufletul acela se va afla atat de plin de prezenta Lui, incat nu va mai ramane loc pentru sine. Doar in felul acesta se va putea implini fagaduinta: «Mandria omului va fi smerita si trufia oamenilor va fi plecata; numai Domnul va fi inaltat in ziua aceea».

Ce mult ar trebui sa ne puna pe ganduri adevarul ca dragostea noastra fata de Dumnezeu ne va fi masurata dupa dragostea pe care o aratam in relatiile zilnice cu oamenii din jurul nostru; si ca dragostea noastra fata de Dumnezeu se va dovedi a fi o amagire, in cazul in care nu va rezista la proba convietuirii cu semenii nostri. Se intampla la fel si cu smerenia noastra. Nu e greu sa ne imaginam ca ne smerim inaintea lui Dumnezeu, dar smerenia inaintea oamenilor va fi singura dovada necesara ca smerenia inaintea lui Dumnezeu nu e o minciuna… Aceasta este o lectie de mare insemnatate: smerenia care este cu adevarat a noastra nu este aceea pe care ne straduim s-o aratam inaintea lui Dumnezeu in rugaciune, ci aceea care ne insoteste si pe care o demonstram in purtarea noastra zilnica. Lucrurile marunte, neinsemnate ale vietii de zi cu zi constituie probele majore ale vesniciei.“