Nu e nici o glorie sa scrii presat de timp, oameni si evenimente. Cei ce cumpara cartile mele stiu de acum ce-i asteapta... Bucati din viata, picuri de sange, colturi de lacrima si toate acestea intr-o aparenta dezordine. Dar asa traiesc eu... nu sunt scriitor, si-am spus-o de multe ori, dar de fapt nu stiu ce sunt... din toate cate ceva si poate nimic...
Mi s-a spus ca nu-s proufnd, dar n-am nici vreme pentru asta. Randurile de fata va vor face sa ma cunoasteti mai bine, atat in relatia cu vesnicia, cat si alaturi de ceilalti si propriul meu suflet.
Cartea aceasta a aparut greu, literele le-am scos cu forcepsul din suflet pentru ca mintea imi era ocupata cu santiere, facturi si nimicuri. E greu sa scrii intre doua sonerii de telefon..
Am scris despre mine putin, despre familia mea, despre cainii mei, despre Romania. Iubesc tara aceasta mai ales acum cand am trecut de varsta emigrarii. Am scris despre biserica si problemele ei si o iubesc cu inaltarile si coborasurile ei.
Am scris despre sarbatorile noastre vesele si triste, despre Pasti si Dragobete pentru ca asa-i romanul, amestecat si crestin.
De ce „Tristetea dinaintea plecarii?” pentru ca stim ca n-a mai ramas mult... cine citeste ziarul de dimineata, citeste de fapt fara sa stie Apocalipsa. Vom pleca curand... aici suntem doar flotanti, noi avem o alta casa pregatita. Nu va obisnuiti cu colivia aceasta...
De ce trist? Pentru ca inca n-am scris cat trebuia scris, n-am cuvantat cat trebuia cuvantat, n-am muncit cat trebuia muncit. Iar clipele trec...
Multumesc tuturor celor ce-ati simtit si simtiti tristetea aceasta impreuna cu mine. Voua vi se dedica aceste randuri..
Vladimir Pustan
