În 1920, după ce am participat la adunările de trezire conduse de Dora Yu, sufletul mi-a fost cuprins de un mare zbucium. Trebuia să iau o decizie care implica două aspecte și anume, dacă să-L accept pe Isus Cristos ca Mântuitor personal și dacă să fiu slujitorul Lui. Aceasta deoarece simțeam că, dacă îl voi accepta pe Isus ca Mântuitor, trebuia ca, în același timp, să-L accept și ca Domn: trebuia să-I slujesc de-a lungul întregii mele vieți. … Prin urmare, trebuia să primesc mântuirea Domnului din două puncte de vedere: nu doar pentru a fi mântuit de păcate, ci și de această lume. Eram convins că nu puteam pune deoparte chemarea lui Dumnezeu, să fiu doar mântuit și nu și un slujitor. Doream ca aceste două lucruri să se întâmple deodată…
… în noaptea aceea, am primit o viață nouă. Atât mântuirea, cât și chemarea mea s-au realizat deodată. Și din acea noapte nu m-am îndoit niciodată de chemarea mea. Chiar în acel ceas am știut că Domnul m-a mântuit. Am știut că a murit și că acum trăiește pentru mine. Așadar, și eu trebuie să trăiesc și să mor pentru El. Trebuie să-I slujesc toată viața mea