Inima omului. Goala, tulburata sau zdrobita. Inima vesela, inteleapta, zburdalnica. Neclintita, neimblanzita sau neinfricata. Inima de ceara, impietrita, pervertita. Inima cat un purice, tematoare, tremurand ca o frunza in adierea diminetii. A avea ceva pe inima, a ti se rupe inima – expresii pline de semnificatii. A ti-o darui “cu draga inima” cuiva ales inca de la facerea lumii, suflet-pereche.
Scriptura ne aminteste o stare de agregare a inimii, vazuta ca sediu al sufletului, izvor al vietii. Aceasta poate fi curata, neprihanita: “Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu”. Sursa a creativitatii, a iubirii, a curajului, a credintei, inima este tocmai esenta credintei noastre, centrul fiintei, fantana din care ne adapam. Nu degeaba Creatorul a plasat-o la mijlocul corpului uman. Pentru a ne regasi, rataciti in nesfarsite tranzitii cotidiene, va trebui sa o repozitionam, la randul nostru, in centru.
John Eldredge, in aceasta inedita colectie de meditatii pe tema inimii, a dragostei, propune o calatorie pe un taram insuficient de explorat. Cartea pare o actiune de comando spiritual, ce isi propune recuperarea unei comori extrem de pretioase. O lectura plina de sens pentru fiecare din cele 365 zile ale anului.
