Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
când dureri de ne’nțeles te-apasă greu
când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
iar din tine frunze moarte cad mereu,
când spre tainicul miraj ce se destramă
rătăcești ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă,
n-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?
Întoarce-te la Domnul!...
Așa cum ești, cu zdrențe-n suflet și poveri...
Întoarce-te la Domnul!...
un cuget nou și-o altă inimă să-I ceri.
Întoarce-te la Domnul, ...
copil regăsit.
Costache Ioanid (1912–1987) a fost un poet creștin român remarcabil, ale cărui versuri au adus lumină și speranță în inimile multor credincioși. S-a născut la 3 decembrie 1912 în Comăndărești, județul Botoșani, fiind al patrulea fiu al lui Titus Ioanide și al Ecaterinei Hadgi Nahdesian. Un moment definitoriu în viața sa a fost întâlnirea cu familia Wurmbrand, în 1940, care l-a introdus în comunitatea Bisericii Luterane din București. Aici, sub îndrumarea pastorului Richard Wurmbrand, a aprofundat studiul Bibliei și a început să scrie poezii creștine, marcate de o profundă dragoste pentru Hristos și de o sensibilitate aparte.În perioada comunistă, poeziile sale au circulat clandestin, fiind recitate și cântate în biserici din întreaga țară, iar unele au devenit cântări îndrăgite. În 1982 a emigrat în Statele Unite, unde și-a consolidat statutul de poet emblematic al literaturii creștine românești, publicând pentru prima dată volumul Taine. După 1990, Editura Stephanus i-a publicat scrierile: volumele Taine și Porumbițe albe, precum și volumul de proză Cine ești Tu, Doamne? A trecut la Domnul la 26 noiembrie 1987, în Portland, Oregon, lăsând în urmă o moștenire literară de neprețuit.
