Cristos a murit în locul meu. Eram, într-adevăr, un om mort, dacă nu era Cristos. El a suferit moartea mea. „A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate” (1 Petru 2:24). Sunt ori „mort în păcate”, ori „mort față de păcat”. Dacă sunt pierdut, în Adam, sunt „mort în păcate”. Dacă sunt mântuit, prin unirea cu Cristos, sunt „mort față de păcat”. Când am acceptat moartea lui Cristos pentru păcatul meu, n-am putut evita să accept propria mea moarte față de păcat. Cristos nu a murit doar pentru păcat, ci și față de păcat. Eu sunt dedicat crucii. A încerca să ocup orice altă poziție înseamnă să mă implic singur într-o josnică contradicție morală. Singura mea poziție logică este cea de mort. Am fost „născut răstignit” Este un prim principiu al vieții creștine.
Aceasta nu este doar ceva mecanic, nu este doar o invenție legală, ci eu sunt unit în mod real și vital cu Cristos. Dar, ca în cazul oricărui alt adevăr biblic, se cere consimțământul inimii mele. Într-adevăr, Cristos „trăiește în mine” ‒ acesta este un adevăr măreț. Dacă sunt mântuit, aceasta nu este doar o declarație rece și fără viață. Este un adevăr; dar este un adevăr care cere un călduros „Amin” din partea mea. Pentru a înțelege că El locuiește înăuntrul meu, trebuie să mă socotesc mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu, în Isus Cristos. O astfel de „socotire” nu este o închipuire …
Socotirea, pentru a fi reală, include renunțarea la sine. Socotirea noastră este sortită eșecului dacă nu renunțăm la sine. Prin puterea morții lui Cristos, eu trebuie să refuz viața mea cea veche. Pe baza Calvarului și a unirii mele cu Cristos, eu trebuie să refuz ca „eul” să stăpânească peste mine. Trebuie să aleg cine să aibă stăpânire asupra mea: monstrul hidos care este „eul” sau Cristos. Viața pe care „Cristos o trăiește în mine” trebuie să aibă în centrul ei un bucuros „totuși, nu eu”. Cum să posed beneficiile morții lui Cristos, când eu încă vreau să-mi urmez voia mea? Eul trebuie detronat. Într-adevăr, mi se promite o înnoire a vieții, dar numai pe baza lepădării de viața cea veche.
